Dinu Pescariu rămâne cu fosta bază sportivă “Cutezătorii”

Ministerul Educației Naționale (MEN) a renunțat la orice demers în instanță cu omul de afaceri Dinu Pescariu, pentru a recupera fosta bază sportivă “Cutezătorii”. Acestea, cu toate că una dintre acuzațiile Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru care a solicitat condamnarea fostului ministru, actualmente rector al Universității Politehnica din București, Mihnea Costoiu, în dosarul retrocedării, a fost chiar noncombatul MEN, instituție ce a renunțat să mai continue procesul cu Pescariu, scrie România Liberă.

Conducerea Ministerului Educației a optat, acum, pentru un “acord amiabil” cu omul de afaceri. Un acord ce înseamnă că Dinu Pescariu va avea în continuare baza sportivă “Cutezătorii”.

Acordul a fost confirmat și de actualul ministru al Educației, Valentin Popa, care susține că nu are cunoștință de o decizie prin care să fie obligat să continue un proces cu Pescariu. “Nu am primit nicio adresă de la DNA, care să ne ceară să continuăm un proces pentru anularea contractului cu Fundația Dinu Pescariu. Nu știu de existența unui proces al Ministerului Educației cu Fundația Dinu Pescariu”, a declarat Valentin Popa. Ministrul mai vorbește despre “un calendar” pentru recuperarea unor beneficii pe care MEN le-ar avea prin contractul semnat cu Fundația Dinu Pescariu. “Eu știu că am de recuperat niște beneficii, abonamente pentru elevi și altele. S-a și început. Avem un calendar clar pentru recuperarea acestor drepturi. Cu ajutorul Inspectoratului Școlar, abonamentele trebuie să ajungă la elevi. Dar, încă o dată, nu știu de un proces al ministerului cu Dinu Pescariu”, a mai spus Valentin Popa pentru Rl.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare