Macron vrea Europa să garanteze ordinea mondială

Europa are de acum „misiunea de a garanta ordinea multilaterală” mondială slăbită, a declarat miercuri preşedintele francez, Emmanuel Macron, la o zi după decizia Statelor Unite de a se retrage din acordul nuclear iranian, relatează AFP.

„Ne aflăm într-un moment istoric pentru Europa care are misiunea de a garanta această ordine multilaterală pe care am creat-o la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi care este astăzi uneori bulversată”, a declarat şeful statului francez într-un interviu acordat televiziunii naţionale din Germania.

Preşedintele american, Donald Trump, a decis să retragă Statele Unite din acordul semnat în 2015 între Iran şi Grupul 5+1 (SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) cu scopul de a controla ambiţiile nucleare ale Teheranului.

Decizia a intervenit după mai multe anunţuri similare ale Washingtonului, precum ieşirea din Acordul de la Paris privind schimbările climatice sau ameninţarea cu introducerea unor taxe vamale punitive. Ele se înscriu în dorinţa afişată de Donald Trump de a rupe cu multilateralismul.P

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare