A doua noapte de violențe la Toulouse în cartierul lui Mohamed Merah

Un cartier „sensibil” din oraşul Toulouse din sud-vestul Franţei a fost pentru a doua noapte consecutiv scena unor incidente violente, după decesul controversat al unui deţinut originar din acel cartier şi reţinerea de către autorităţi a unei femei care purta văl, relatează AFP conform Agerpres.

Potrivit autorităţilor locale, 18 persoane au fost reţinute în cursul nopţii de luni spre marţi după ciocniri între tineri şi forţe de ordine în cartierul Grand Mirail, unde locuiesc circa 40.000 de oameni, într-o zonă considerată „de securitate prioritară”. Aici au trăit Mohamed Merah, radicalul care a ucis şapte oameni, între care trei copii evrei, în martie 2012 la Toulouse şi Montauban, „fratele” său vitreg Sabri Essid, precum şi Fabien Clain, cel care a revendicat într-o înregistrare audio atentatele de la Paris din noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi.

Violenţele au izbucnit duminică, după ce s-a zvonit că gardienii de la închisoarea de la Seysses, la sud de Toulouse, ar fi responsabili de moartea, în ajun, a unui deţinut originar din cartier. Poliţia a afirmat că acesta s-a sinucis, fapt confirmat de autopsie, dar a fost lansată o anchetă judiciară pentru a stabili cauzele morţii.

Tensiunile au crescut după ce poliţia a reţinut o femeie care purta un văl şi a refuzat să fie verificată. Aceasta a rămas în arest pentru „rebeliune, ultraj şi violenţe asupra unei persoane cu autoritate publică”, a precizat comisarul local Arnaud Bavois.

Peste 100 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a restabili ordinea duminică. Luni, forţele de ordine „au procedat la 18 arestări pentru violenţe, distrugerea de bunuri prin incendiere şi ultraj”, conform autorităţilor locale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare