Trump, grațiere controversată: „Puteţi comite crime împotriva securităţii naţionale şi veţi fi graţiaţi”

Preşedintele american, Donald Trump, l-a graţiat vineri pe fostul şef de cabinet al ex-vicepreşedintelui Dick Cheney, Lewis ‘Scooter’ Libby, condamnat pentru sperjur, în 2007, într-un caz de scurgere în presă a numelui unei agente a CIA, transmite EFE conform Agerpres.

„Nu-l cunosc pe domnul Libby, dar de ani de zile am auzit că a fost tratat incorect. Sper că această graţiere completă va ajuta la rectificarea unei părţi foarte triste din viaţa sa”, a explicat Trump, într-un comunicat, graţierea acordată acestui înalt oficial din administraţia George W. Bush.

În 2007, Libby a fost declarat vinovat de sperjur şi obstrucţionarea justiţiei în ancheta „cazului Plame”, din 2003.

Juriul care a analizat dosarul a stabilit atunci că fostul şef de cabinet i-a minţit pe anchetatori în privinţa conversaţiilor sale cu jurnaliştii despre Valerie Plame, o agentă a CIA.

Numele lui Plame a apărut în presă după ce soţul acesteia, fostul diplomat Joseph Wilson, a criticat într-un articol motivele invocate de guvern pentru războiul din Irak.

Libby a fost condamnat la 30 de luni de închisoare, dar Bush i-a comutat pedeapsa considerând-o „excesivă”, însă a menţinut amenda de 250.000 de dolari şi cei doi ani de libertate condiţionată.

În comunicatul său, preluat de AFP, Trump aminteşte că Libby a plătit amenda de 250.000 de dolari, a efectuat 400 de ore de muncă în folosul comunităţii şi doi ani de probaţiune.

În 2015, unul din martorii cheie ai acuzării şi-a retras mărturia, iar anul următor dl.Libby şi-a redobândit dreptul de a exercita profesia de avocat, a adăugat preşedintele american, pentru a-şi justifica decizia.

Valerie Plame a denunţat, pe MSNBC, această decizie, care „este un mesaj clar” trimis de Trump: „Puteţi comite crime împotriva securităţii naţionale şi veţi fi graţiaţi”, a spus ea, cu referire la apropiaţi ai preşedintelui republican inculpaţi în ancheta privind ingerinţa rusă în alegerile prezidenţiale din 2016.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare