Beatificarea a 7 episcopi greco catolici din România a ajuns la Vatican: Printre ei cardinalul Iuliu Hossu

Postulatura Cauzei de beatificare a episcopilor greco-catolici din România anunță că joi, 5 aprilie 2018 – Joia Mare după calendarul bizantin român – a predat documentația aferentă la Congregația pentru cauzele sfinților de la Roma, transmite Radio Vatican.

Din fotografiile publicate se deduce că este vorba de cauza de beatificare ce poartă numele ”Valeriu Traian Frențiu și însoțitorii săi”, aceștia fiind cardinalul Iuliu Hossu și episcopii Alexandru Russu, Ioan Bălan, Ioan Suciu, Vasile Aftenie și Tit Liviu Chinezu. Documentația necesară argumentării martiriului celor șapte episcopi, însumând 1900 de pagini în două volume, ”sintetizează în mod argumentat, pe baza documentelor de arhivă, mărturia și jertfa episcopilor greco-catolici care, în fața persecutorului comunist, au preferat moartea decât să-și trădeze credința lor catolică”. Întreaga lucrare ”Positio super martyrio”, precizează sursa menționată, a fost realizată sub îndrumarea directă a relatorului desemnat de Congregația pentru Cauzele Sfinților, pr. Zdzislaw Kijas, OFMconv. Predarea documentației încheie o etapă esențială din drumul spre recunoașterea publică de către Biserică a martiriului episcopilor greco-catolici și, implicit, a ridicării lor la cinstea altarelor. În lunile care urmează, are loc evaluarea ”Positio” de un grup de nouă experți teologi și, după votul acestora, examinarea din partea unei comisii de cinci cardinali. Ultimul care se va pronunța va fi Sfântul Părinte Papa prin promulgarea așteptatului decret de recunoaștere a martiriului episcopilor, care vor fi prezentați astfel ca ”noi modele autentice de mărturie și dăruire creștină”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare