Legea prin care şoferii care circulă fără rovinietă scapă de amendă, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea prin care şoferii care circulă fără rovinietă nu vor putea fi sancţionaţi în intervalul cuprins de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data comunicării acesteia, iar amenda se prescrie dacă şoferul nu e informat timp de 4 luni.

Legea pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România a fost adoptat de Camera Deputaţilor în 6 februarie.

„Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, a adoptat azi (6 februarie – n.r) cu unanimitate de voturi un proiect de lege care modifică Ordonanţa 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţelele de drumuri naţionale din România. Modificarea legislativă se impunea având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând în mod diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetate în lipsa rovinietei”, a declarat deputatul PNL Lucian Bode.

În forma adoptată se arată că şoferii nu mai pot fi sancţionaţi în intervalul cuprins de la data săvârşirii contravenţiei şi până la data comunicării acesteia. Totodată, apar modificări şi în ceea ce priveşte prescrierea sancţiunii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare