Liderii polonezi pe lista neagră a SUA

Liderii polonezi nu se vor mai putea întâlni cu preşedintele american Donald Trump sau cu vicepreşedintele Mike Pence până când nu vor anula noua lege controversată privind Holocaustul, informează Politico conform News.ro.

Site-ul de ştiri polonez Onet.pl a obţinut un memoriu din Washington de pe 20 februarie despre noua lege potrivit căreia este ilegală orice referire la faptul că statul polonez sau naţiunea poloneză au fost complici la crimele naziste. Informaţia a fost confirmată şi de alte instituţii de presă de la Varşovia.

De asemenea, oficiali ai Departamentului de Stat al SUA ar fi avertizat că Statele Unite ar putea opri finanţarea proiectelor militare comune din Polonia din cauza legii, inclusiv staţionarea trupelor militare americane în Polonia, ca parte a eforturilor de apărare ale NATO.

Conform documentului obţinut de Onet, Wess Mitchell, secretarul de stat adjunct pentru afaceri europene şi asiatice al SUA, a spus că noua lege este inacceptabilă pentru că încalcă libertatea de exprimare.

El le-ar fi acordat polonezilor un ultimatum.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare