UE taie finanțarea pentru punctele de trecere ucrainiene în România

Uniunea Europeană opreşte programul pentru Ucraina de finanţare a construirii şi modernizării de puncte de trecere a frontierei, adâncind îndoielile cu privire la capacitatea autorităţilor de la Kiev de a întreprinde reforme în schimbul asistenţei europene de miliarde de euro, notează agenţia Reuters într-un material transmis marţi.

Proiectul se referea la şase puncte de trecere a frontierei ucrainene cu graniţele estice ale UE, fiind lansat în 2014, după ce Uniunea Europeană i-a susţinut pe liderii pro-occidentali de la Kiev în timpul crizei din Crimeea.

Programul viza să contribuie la integrarea economiei Ucrainei cu cele ale ţărilor vecine prin construirea sau modernizarea unor puncte de trecere a frontierei cu Polonia, Ungaria, Slovacia şi România. Obiectivul era de a reduce timpii petrecuţi la punctele de trecere şi a îmbunătăţi procedurile vamale.

Proiectele au eşuat însă după o serie de întârzieri, greşeli şi depăşiri de costuri în care au fost implicaţi oficiali locali şi contractori, conform unei corespondenţe interne a guvernului ucrainean şi celei dintre Comisia Europeană şi autorităţile de la Kiev, puse la dispoziţie de o sursă guvernamentală.

”În urma evaluării noastre, am concluzionat că proiectele nu pot fi finalizate la termen. Cele şase proiecte sunt acum pe cale de a fi închise, iar banii necheltuiţi, rambursaţi”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al UE.

”Există o certă oboseală în ce priveşte Ucraina. Oamenii sunt exasperaţi de lipsa reformelor, în special de corupţie. Lucrurile au intrat în impas”, a declarat un oficial european de rang înalt, implicat în negocierile cu Kievul. El a subliniat însă că UE va continua să sprijine Ucraina, care rămâne fragilă după patru ani de la anexarea Crimeei de către Rusia şi după ce separatişti pro-ruşi au declanşat o rebeliune în estul ţării.

La sfârşitul lui 2017, niciunul din cele şase proiecte de puncte de control nu a fost finalizat, chiar dacă UE a pus la dispoziţie 29,2 milioane de euro.

Biroul preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko nu a răspuns unei solicitări de a comenta decizia UE de a închide acest proiecte, precum şi despre potenţialul efect negativ asupra imaginii Ucrainei în străinătate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare