Românii au cheltuit 250 milioane de euro în 2016 pentru tratamente în Austria

Numărul pacienţilor români în spitalele şi clinicile din Austria s-a dublat anul trecut, românii fiind atraşi de tehnologia medicală modernă, potrivit oficialilor de la Camera de Comerţ a Vienei citați de Ziarul Financiar. Anul trecut, peste 4.000 de pacienţi români s-au internat in sistemul de sănătate privat din Austria, iar alţi 12.000 de români au accesat sistemul public. Spitalele private şi-au adaptat oferta şi au inclus interpreţi de limba română şi engleză, cu pregătire medicală, care să îi însoţească şi susţină pe pacienţii din România de la primul contact, pe parcursul întregului tratament şi până la externare, potrivit oficialilor Camerei de Comerţ a Vienei.

„Aproximativ 25% dintre pacienţii trataţi în clinicile şi spitalele private din Austria sunt turişti medicali, şi cei mai mulţi dintre cei care aleg Austria ca destinaţie pentru îngrijiri medicale provin din ţările din Europa Centrală şi de Est. În ultimii câţiva ani, numărul de români ce caută în Austria soluţii la problemele lor medicale a crescut constant. Mai exact, numărul de pacienţi români în Austria s-a dublat între 2016 şi 2017. În 2016, românii au cheltuit între 200 şi 250 milioane de euro pentru tratamente în Austria, atraşi fiind de tehnologia medicală modernă, de echipamente de ultimă generaţie, de specialişti bine pregătiţi şi cu experienţă, dar şi, nu în ultimul rând, de condiţiile excelente din spitale”, a declarat Günther Wiesinger, Preşedinte al Grupului de Specialitate în Medicină din cadrul Camerei de Comerţ a Vienei

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare