Tudose, nou scandal cu Dragnea și Tăriceanu pe Casa Regală: De ce să nu dăm palatul Elisabeta Camerei de Comerţ şi Industrii?

Premierul Mihai Tudose a declarat, vineri, că a discutat la RAAPPS să se facă o ofertă de chirie pentru Palatul Elisabeta Casei Regale, afirmând că urmaşii Regelui Mihai ar avea resurse pentru plata acesteia, în condiţiile în care ”li s-au retrocedat o mulţime de lucruri”.

”De ce să rămână în posesia Casei Regale? Pot să îl închirieze dacă îşi doresc. Eu am vorbit la Regia Autonomă a Protocolului de Stat, prin intermediul căruia statul deţine imobilul, să le facă o ofertă de chirie, dacă doresc. Că dacă tot le trebuie, eu înţeleg că au de unde să plătească, că li s-au retrocedat o mulţime de lucruri. De ce să nu dăm palatul Camerei de Comerţ şi Industrii sau la alţi copii ai unor foşti şefi de stat?”, a spus premierul Tudose la România TV.

El a mai spus că Regele Mihai a primit în folosinţă Palatul Elisabeta în calitate de fost şef de stat.

” Şi încă nişte zeci de milioane pentru partea de funcţionare a palatului şi pentru servicii de suport. Exagerăm”, a adăugat premierul.

Mihai Tudose a ţinut să precizeze că avizul guvernului pentru proiectul de lege privind Statutul Casei Regale va fi unul negativ.

”Noi nu suntem monarhie. România, constituţional, este republică. Noi am recunoscut anumite merite fostului şef de stat, Regele Mihai. Să mă apuc acum să recunosc că este nu ştiu ce coroană pe aici… Iertaţi-mă, dar îmi vine, că nu am nici temei legal. Casa Regală este o fundaţie. Domniile lor doresc ca această fundaţie să capete statutul de fundaţie de interes naţional. Cu asta sunt de acord. Şi Camera de Comerţ şi Industrie este tot un ONG de interes naţional”, a conchis premierul Tudose.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare