OMV anunţă că gazele din Marea Neagră reprezintă de peste maxim 7 ori producţia anuală de gaze a României: CE VOR DE LA GUVERN

OMV va discuta cu partenerul american Exxon despre proiectul „Neptun” din Marea Neagră, pentru ca în 2018 să se ia decizia finală de investiţie, iar acest lucru este inclus în calendar, a declarat miercuri directorul general al OMV, Rainer Seele, la o întâlnire cu jurnaliştii conform Replica de Constanţa.

În opinia lui Rainer Seele, proiectul „Neptun” este deosebit de important pentru OMV Petrom deoarece îi va îmbunătăţi rezervele şi îi va majora producţia de gaze naturale. Dificultatea acestui proiect este legată de vânzarea volumelor mari de gaze, care sunt atât de mari încât „nu pot fi consumate nici măcar de piaţa românească”. De aceea, directorul OMV susţine că este necesar ca Guvernul român să acorde o licenţă de export. „Fără export, dezvoltarea zăcământului de gaze nu este posibilă”, subliniază directorul OMV.

OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit în total 1,5 miliarde de euro, din 2008 până în prezent. Primele estimări arată că în perimetrul Neptun ar putea fi între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Spre comparaţie, producţia anuală de gaze a României este de circa 11 miliarde de metri cubi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare