Cine e sponsorul din PSD al meshului uriaș instalat pe Gara Regală din Curtea de Argeș

Meshul uriaș cu care va fi acoperită gara regală din Curtea de Argeș în ziua în care va sosi cortegiul funerar cu sicriul regelui Mihai arată neașteptat de bine, dat fiind timpul foarte scurt în care s-a apelat la această soluție. Una civilizată și pe deplin agreată de Casa Regală, având în vedere că reproduce cu fidelitate fațada acestui monument istoric pe care va trona în ziua funeraliilor un uriaș portret al Regelui Mihai. Marea surpriză e că toate costurile legate de producția acestui mesh uriaș vor fi suportate de către deputatul de Curtea de Argeș, Mircea Drăghici, scrie Jurnalul de Argeș.

Trezorierul PSD, deputatul PSD de Argeș, Mircea Drăghici, este finul fostei șefe a Autorității Electorale, Ana Maria Pătru.

FLUX 24 a menționat că Mircea Drăghici a fost cununat de Ana Maria Pătru și soțul acesteia în 2013.

De menționat este că soția lui Drăghici a fost consilier la Parlamentul European al Dacianei Sârbu, partenera de viață a fostului premier Victor Ponta.

draghiciMircea Drăghici a fost consilierul  pe probleme de transporturi al lui Victor Ponta când acesta era premier.

Mircea Drăghici este acuzat de DNA într-un dosar aflat pe rolul instanțelor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare