Vicepremier britanic prins cu mii de fotografii porno în computerul de serviciu

Un fost detectiv a declarat, vineri, pentru BBC, că a găsit mii de fotografii cu caracter pornografic pe computerul de serviciu al actualului vicepremier britanic Damian Green, în contextul în care acesta este investigat şi pentru hărţuire sexuală, relatează The Guardian şi CNN.

Acuzaţiile au fost lansate de către Neil Lewis, fost detectiv al Scotland Yard, care a verificat calculatorul lui Green în 2008, moment în care acesta era purtătorul de cuvânt al opoziţiei britanice. Potrivit lui Lewis, actualul vicepremier britanic avea pe calculatorul de serviciu mii de fotografii cu caracter pornografic, adăugând că acesta accesa cu regularitate site-uri pornografice.

Cu toate acestea, Lewis a precizat că imaginile pornografice erau legale. Din ianuarie 2009, în Marea Britanie este interzisă deţinerea de materiale pornografice care conţin violenţă extremă, zoofilie sau necrofilie.

”Cel mai şocant lucru a fost că am găsit o mulţime de date cu caracter pornografic. Am fost surprins să văd asta pe un computer al Parlamentului. A trebuit să fac un pas înapoi pentru că nu mă aşteptam la asta”, a declarat Lewis.

Damian Green a respins acuzaţiile şi a afirmat că nu ştie cum a apărut conţinutul pornografic pe calculatorul său.

În plus, Green este subiectul unei investigaţii a Guvernului bitanic, după ce a fost acuzat de jurnalista Kate Maltby de hărţuire sexuală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare