Criza germana: Președintele nu vrea anticipate

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a lansat luni un apel adresat partidelor parlamentare pentru continuarea negocierilor în scopul formării unei coaliţii guvernamentale, excluzând posibilitatea convocării alegerilor anticipate. Partidul Social-Democrat din Germania a reiterat luni refuzul prelungirii coaliţiei guvernamentale cu formaţiunea cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), semnalând dorinţa de a se ajunge la alegeri anticipate, în contextul eşecului discuţiilor exploratorii cu celelalte partide.

„Nu este cazul să generăm panică prin convocarea de noi alegeri. În negocierile pentru coaliţii guvernamentale apar mereu încercări ale partidelor de a ridica mizele”, a declarat Frank-Walter Steinmeier.

„Mă aştept ca toate părţile să conştientizeze responsabilităţile pe care le au, iar acest lucru nu înseamnă revenirea la urne”, a precizat Steinmeier, referindu-se la partidul cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), la Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta) şi la formaţiunea Alianţa ’90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga).

Cele trei formaţiuni nu au reuşit să ajungă la un acord privind alcătuirea unei coaliţii guvernamentale.
La rândul său, Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga) a reiterat refuzul prelungirii coaliţiei guvernamentale cu formaţiunea cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), semnalând dorinţa de a se ajunge la alegeri anticipate.

„Nu ne temem de perspectiva alegerilor anticipate”, a declarat la rândul său Martin Schulz, liderul Partidului Social-Democrat (SPD, centru-stânga).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare