Ucraina pregătește un nou atac la românii din Cernăuți

Consiliul municipal Cernăuți a înregistrat un proiect de decizie „Cu privire la depășirea consecințelor ocupației sovietice în zona lingvistică din orașul Cernăuți”, care stipulează că orașul trebuie să stabilească reguli privind utilizarea limbii ucrainene în toate domeniile de activitate, precum și în reclame, afișe, produse de publicitate audio și vizuale, notează Agenţia BucPress din Cernăuţi.

Proiectul de decizie corespunzător a fost înregistrat de consilierii municipali din partidul „Svoboda” („Libertatea”), Nazar Moklovich și Andriy Kandyba.

Acest proiect de decizie prevede ca în regiunea Cernăuți limba de muncă să fie limba de stat – ucraineana, se au în vedere evidența și documentarea organelor autoguvernării locale, întreprinderi, instituții și organizații de proprietate comunală etc.

„În cazul în care  o entitate economică are un act înregistrat într-o limbă străină, înființarea unui astfel de document este posibilă numai cu indicarea obligatorie a traducerii sau a transliterației sale în limba ucraineană….”, se precizează în proiectul de decizie.

„Furnizorul de servicii trebuie să contacteze și să comunice cu destinatarul serviciilor (clientul) în limba de stat. Utilizarea unei limbi străine este posibilă la cererea clientului, în cazul în care furnizorul de servicii o cunoaşte. Chiar și în toate restaurantele este obligatoriu ca personalul să ofere meniul în limba ucraineană și numai la cererea vizitatorului să furnizeze meniul în orice altă limbă”, se menționează în proiectul de decizie, citat de corespondentul BucPress.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare