CNN și Reuters: Luni primele rețineri în SUA în ancheta privind presupusa implicare a Rusiei în campania prezidențială americană de anul trecut

Procurorul special Robert Mueller a formulat iar un mare juriu din Washington a aprobat primele acuzații în cadrul anchetei privind presupusa implicare a Rusiei în campania prezidențială americană de anul trecut, informează postul de televiziune CNN și agenția Reuters, care citează surse anonomie, apropiate de anchetă.

Nu se știe cine ar fi țina acuzațiilor și nici în ce constau aceste acuzații dar se pare că de luni ar putea avea loc primele rețineri, în legătură cu această anchetă.

Un purtător de cuvânt al lui Mueller a refuzat orice comentariu.

Procurorul special, numit în mai după demiterea intempestivă a șefului FBI, James Comey, de către președintele Donald Trump, examinează acțiunile Rusiei din timpul alegerilor prezidențiale americane și caută să afle în special dacă au existat legături între Rusia și echipa de campanie a lui Donald Trump.

Echipa lui Mueller anchetează și circumstanțele care au condus la demisia primului consilier pentru securitate națională al președintelui, Michael Flynn, și la îndepărtarea lui Comey. Pe lîngă ancheta lui Robert Mueller, acest caz este cercetar de asemenea de trei comisii ale Congresului american.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare