Elena Udrea vrea audierea procurorului Mihaiela Moraru Iorga în dosarul său de la DNA

Fostul deputat Elena Udrea a precizat vineri la ieșirea din sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că a solicitat audierea procurorului Mihaiela Moraru Iorga, cea care a instrumentat inițial dosarul, pentru că s-ar fi descoperit o declarație a unui martor care ar fi fost consemnată greșit de anchetator.

„Evident, concluzia noastră fiind că presiunile la care dânsa a fost supusă sunt cauza pentru care acea declarație a fost consemnată greșit, o greșeală care poate să însemne libertatea unui om. De aceea am cerut această probă și desigur și alte probe de audieri ale unor persoane ale căror declarații pot veni în completare probatoriului care demonstrează că de fapt este vorba de finanțare de partid și nu este vorba de fapte penale”, a declarat Elena Udrea.

Avocatul fostului parlamentar a explicat că respectiva declarație poate face diferența între infracțiune și contravenție la legea finanțării partidelor politice.

„Am descoperit un înscris care a fost consemnat încă de la constituirea dosarului, înscris conform căruia doamna procuror nu a consemnat în mod corect declarația unui martor esențial. O declarație care ar fi făcut diferența între infracțiune, sau cum susține dumneaei în declarații, și contravenție, cum vă spuneam eu rândul trecut, contravenție la legea finanțării partidelor politice. Ținând cont și de declarațiile publice pe care le-a făcut doamna procuror, despre presiunile pe care le-a avut în dosar, am solicitat să fie audiată ca martor să înțelegem și noi ce s-a întâmplat la acel moment”, a precizat apărătorul.

El a adăugat că respectiva campanie electorală care ar fi fost finanțată nu a fost a Elenei Udrea, a fost campania lui Teodor Paleologu, lui Silviu Prigoană și alții, „așa că gândiți-vă ce justificare ar avea acuzațiile în această situație”.

Fostul deputat Elena Udrea s-a prezentat, vineri, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a fi audiată într-un caz de corupție, precizând că a fost chemată în dosarul care a fost în instrumentare la procurorul Mihaiela Moraru Iorga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare