Jurnalista care a provocat cu dezvăluirile ei alegeri anticipate în Malta, ucisă cu o bombă

Daphne Caruana Galizia, cea mai cunoscută jurnalistă de investigații din Malta, aflată la originea unor acuzații de corupție care au provocat alegeri anticipate în țara sa în luna iunie, a fost ucisă luni în explozia unei bombe care fusese plasată sub mașina ei, relatează AFP și Reuters.

Luni, în jurul orei locale 15.00, o explozie puternică a distrus mașina în care se afla Caruana Galizia, în apropiere de casa ei, caroseria arsă a vehiculului fiind aruncată de suflu pe un câmp din vecinătate.

În vârstă de 53 de ani, Caruana Galizia a lucrat ca publicist la mai multe instituții media din Malta, dar era cunoscută mai ales pentru blogul în care a denunțat mai multe cazuri de corupție.

La începutul lunii iunie, Partidul Muncii condus de Joseph Muscat, la putere din 2013, a obținut victoria în alegerile legislative anticipate convocate în urma unei serii de scandaluri în care au fost implicați apropiați ai acestuia și în dezvăluirea cărora Caruana Galizia a avut un rol central.

Ministrul Energiei, șeful de cabinet al lui Muscat și chiar soția premierului au fost suspectați că dețin conturi off-shore dezvăluite în scandalul Panama Papers.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare