ALDE refuză remanierea lui Viorel Ilie

Liderii ALDE s-au întrunit, marţi, într-o şedinţă, în contextul în care premierul Mihai Tudose a anunţat, luni seara, că urmează o remaniere, printre cei vizaţi fiind şi Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

Potrivit unor surse din interiorul ALDE, liderii partidului nu vor accepta remanierea lui Viorel Ilie, vicepreşedinte ALDE şi ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, ameninţând chiar cu retragerea sprijinului parlamentar pentru Executivul condus de Mihai Tudose.

”Dacă Mihai Tudose îl dă afară pe Viorel Ilie, înseamnă că vrea să rupă coaliţia de guvernare, aşa că Gavrilescu demisionează instant şi ieşim de la guvernare. Înseamnă că îşi permit să piardă votul nostru”, au mai precizat sursele.

Şedinţa se desfăşoară în biroul lui Călin Popescu Tăriceanu de la Senat. Printre cei absenţi se numără vicepremierul Graţiela Gavrilescu şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare