Un camion din Arad implicat într-un accident groaznic în Ungaria cu un autocar cu politiști

Două camioane și un autocar s-au izbit violent astăzi, în jurul orei 13 (ora României), pe autostrada M5 din Ungaria. Autocarul transporta mai mulți polițiști. Unul dintre ei și-a pierdut viața în accident. La fel și șoferul, scrie Special Arad.

Potrivit presei maghiare, sunt doi morți și 15 răniți. Accidentul s-a produs la kilomerul 87, în zona orașului Kecskemét, pe sensul către Budapesta.

Unul dintre camioanele implicate în accident aparține firmei Ayrton Trans SRL, din Vladimirescu, județul Arad. 

Au fost mai mulți polițiști în autocar, dintre care patru au fost încarcerați, fiind nevoie de intervenția Pompierilor pentru a-i scoate. Unul și-a pierdut viața, iar ceilalți trei au fost transportați la spital cu răni grave. Șoferul și-a pierdut de asemenea viața la locul accidentului, iar alți 12 polițiști au suferit răni ușoare. Deocamdată nu se știe cum și din vina cui s-a produs accidentul.

Timp de aproape două ore, circulația a fost oprită pe ambele sensuri. Între timp, s-a dat drumul la trafic pe sensul Budapesta-Nădlac.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare