Netanyahu către Putin: Iranul este pe cale de a controla Irakul, Yemenul şi Libanul

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, i-a spus preşedintelui rus, Vladimir Putin, că rolul tot mai mare al Iranului în Siria reprezintă o ameninţare la adresa Israelului şi a întregului Orient Mijlociu. În timpul convorbirilor pe care cei doi lideri le-au avut în staţiunea rusă Soci, domnul Netanyahu a afirmat că Iranul este pe cale de a controla Irakul, Yemenul şi Libanul. Iranul este un important aliat al Rusiei, iar Vladimir Putin nu a comentat pe marginea afirmaţiilor liderului israelian.

„Iranul depune eforturi enorme pentru a-și întări prezența în Siria”, a spus Netanyahu, primit de Putin la Soci, stațiune balneară la Marea Neagră.

„Acest lucru reprezintă o amenințare pentru Israel, pentru Orientul Mijlociu și pentru întreaga lume”, a subliniat el în cadrul acestei întâlniri.

Alături de Iran, Rusia este unul dintre principalii aliați ai regimului de la Damasc și a declanșat în septembrie 2015 o intervenție militară de susținere a forțelor președintelui Bashar al-Assad.

Benjamin Netanyahu a considerat ”extrem de importante” eforturile internaționale care vizează combaterea grupării jihadiste Statul Islamic (SI). „Însă este negativ faptul că Iranul se implantează acolo unde a fost înfrânt Statul Islamic”, a declarat premierul israelian.

De la începutul războiului civil din Siria în 2011, Israelul urmărește cu foarte mare atenție evoluția situației din statul vecin, fiind atent să nu fie atras în conflict, dar rezervându-și dreptul de a ataca punctual convoaie care au ca destinație organizația libaneză Hezbollah sau poziții ale forțelor regulate siriene.

În iulie, Netanyahu și-a exprimat opoziția față de un armistițiu inițiat de SUA și Rusia în sudul Siriei, spunând că acesta întărește poziția Iranului, potrivit unui responsabil israelian.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare