Jurnalista suedeză dispărută descoperită decapitată și fără membre în largul coastelor daneze

Corpul decapitat și fără membre, descoperit luni în largul coastelor daneze, aparține unei jurnaliste suedeze care a dispărut pe 10 august la scurt timp după ce a ajuns la bordul unui submarin artizanal pentru a realiza un reportaj despre proprietarul acestuia, un cunoscut inventator danez, a anunțat miercuri poliția locală, citată de AFP conform Agerpres.

„ADN-ul trupului uman corespunde cu cel al lui Kim Wall”, a anunțat Poliția daneză, precizând că alte informații vor fi comunicate în cadrul unei conferințe de presă ce va avea loc în cursul dimineții de miercuri.

Acel trup de femeie, ale cărei brațe, picioare și cap au fost „secționate deliberat”, potrivit medicilor legiști care au realizat autopsia, a fost descoperit luni de un turist în golful Koge, la o distanță de 50 de kilometri față de Copenhaga.
Kim Wall, o experimentată jurnalistă suedeză, în vârstă de 30 de ani, a ajuns în seara zilei de 10 august la bordul submarinului Nautilus al lui Peter Madsen, creatorul și proprietarul acelui submersibil, pentru a realiza un reportaj.

Dispariția ei a fost raportată de partenerul de viață al jurnalistei, care, îngrijorat de lipsa iubitei sale, a anunțat Poliția pe 11 august. În aceeași zi, Peter Madsen a fost salvat de autoritățile daneze din apele strâmtorii Oresund ce desparte Danemarca de Suedia, la scurt timp după naufragiul submarinului său, despre care anchetatorii cred că a fost scufundat în mod intenționat. Submarinul a fost adus la suprafață și percheziționat cu mare atenție de experții din Poliția daneză.

Peter Madsen a declarat inițial că femeia a coborât pe insula Refshaleoen din apropiere de Copenhaga, în seara zilei de 10 august. Apoi, după ce a fost plasat în arest preventiv, inventatorul și-a modificat declarația și a spus că jurnalista Kim Wall și-a pierdut cunoștința în urma unui „accident” și că el i-a aruncat trupul în mare, în golful Koge.

Noua versiune a declarației sale nu i-a convins însă pe anchetatori, care îl bănuiesc pe inventator de „omucidere involuntară din neglijență”.

Kim Wall, jurnalistă independentă, a colaborat cu The Guardian și The New York Times. Absolventă a Școlii de Jurnalism din cadrul Universității Columbia din New York, ea a locuit în ultimii ani în Statele Unite și China.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare