Fost șef al FBI, avocat al lui Puiu Popoviciu, atac la Justiție

Avocatul omului de afaceri Puiu Popoviciu, Louis Freeh, fost şef al FBI, se declară „profund dezamăgit” de decizia ICCJ în cazul clientului său, apreciind că sentinţa nu este susţinută nici de fapte şi nici de legislaţie, transmite news.ro.

El aminteşte că în iulie 2016 a făcut o analiză a sentinţei Curţii de Apel Bucureşti în cazul lui Popoviciu, analiză făcută cu sprijinul unei  echipe de foşti judecători federali  şi foşti agenţi speciali FBI cu experienţă, unul dintre ei vorbind fluent limba română.

„Echipa noastră a analizat dovezile prezentate împotriva domnului Popoviciu la proces, inclusiv interceptările conversaţiilor sale. Această analiză a constatat numeroase deficienţe de ordin legal şi factual în cazul domnului Popoviciu”, susţine avocatul.

El argumentează că inclusiv principalul martor al acuzării a recunoscut în instanţă că nu a primit mită din partea lui Popoviciu, presupusa mită incluzând două sticle de băutură şi materiale promoţionale, cum ar fi un stilou, agendă şi calendare.

„Fostul ministru al Educaţiei, ca şi alţi martori, au declarat că terenul de la Băneasa nu a fost niciodată proprietate publică, motiv pentru care nu se susţine acuzaţia de abuz în serviciu”, mai susţine avocatul, precizând că „multe alte deficienţe de ordin factual şi legal, incompatibile principiile fundamentale ale statului de drept”, au fost menţionate în raportul său.

Louis Freeh îşi exprimă speranţa că instanţa şi autorităţile vor reanaliza acest caz şi vor decide că „justiţia şi statul de drept impun un alt rezultat”.

Freeh a fost asistent al procurorului general al SUA, judecător districtual şi al cincilea director al FBI. În prezent este senior managing partner la Freeh Sporkin & Sullivan, LLP şi preşedinte al Freeh Group International Solutions, LLC.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare