Trump amenință Coreea de Nord cu „foc și furie cum n-a mai văzut lumea”

„Coreea de Nord ar face bine să nu mai amenințe Statele Unite. Li se va face față cu foc și furie cum n-a mai văzut lumea”, a declarat marți presei președintele american Donald Trump.

Declarația sa, preluată de agențiile internaționale de presă, a fost făcută la Clubul Național de Golf Trump din Bedminster, în statul New Jersey, unde președintele își petrece concediul. Cu câteva ore înainte, el abordase subiectul și pe Twitter, unde a difuzat un mesaj în care saluta atitudinea unor țări față de regimul de la Phenian: „După mulți ani de eșecuri, țările se reunesc pentru a aborda în cele din urmă pericolele reprezentate de Coreea de Nord. Trebuie să fim duri și decisivi!”. 

În aceeași rețea socială, Trump a distribuit și un link către o știre Fox News, potrivit căreia nord-coreenii transportă rachete maritime de croazieră pe o navă din largul coastei estice a Asiei. Știrea provenea de la surse confidențiale din serviciile de informații, iar ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, a refuzat să comenteze, dar a atras atenția că astfel de scurgeri de informații sunt „incredibil de periculoase”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare