Misterul grupului chinez care a ajuns cel mai mare acționar al Deutsche Bank, a cumpărat acțiuni la Hilton și tintește un fond de investiţii cu legături la Casa Albă

De mai bine de o lună de zile pieţele financiare şi mass-media din întreaga lume încearcă să afle cine deţine în realitate HNA Group, un conglomerat chinez care a ajuns în câteva luni cel mai mare acţionar al băncii germane Deutsche Bank, care deţine 25% din hotelurile Hilton, şi care este la un pas să cumpere un fond de investiţii cu legături la Casa Albă, scrie WSJ conform ZF. 

Răspunsul, aparent, este în continuare incert.

Potrivit unui document publicat la începutul săptămânii, cel mai mare acţionar al HNA este o organizaţie nonprofit înregistrată în New York, înfiinţat în decembrie şi localizat în birourile HNA din Midtown Manhattan. Acea organizaţie, Hainan Cihang Charity Foundations, încă nu a început operaţiunile, şi trebuie să decidă căror cauze caritabile va contribui, precum şi cum va fi finanţată.

Acţiunile deţinute de organizaţia nonprofit – care are aproape 30% din gigantul chinez evaluat la zeci de miliarde de dolari, încă nu au fost transferate către fundaţie, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.

Anunţul HNA legat de un nou acţionar majoritar lasă multe semne de întrebare, în special legat de provenienţa participaţiei de 30%. Acţiunile au fost ţinute offshore de doi investitori privaţi, care au donat acţiunile fundaţiei.

Naşterea fundaţiei Hainan Cihang Charity reflectă de asemenea opacitatea firmelor chineze şi lupta acestora de a se conforma la standardele vestice de transparenţă. Cele mai multe companii antreprenoriale agresive din China au informaţii importante ţinute în secret, şi divulgă extrem de puţine informaţii legate de operaţiuni, acţionariat sau finanţare.

Aceste practici le-au pus beţe în roate companiilor chineze în ultimii ani când vine vorba de expansiunea în Occident.

HNA, care are active de 146 de miliarde de dolari, îşi trage peste jumătate din venituri din afara Chinei. Conglomeratul asiatic este unul dintre cei mai agresivi investitori peste hotare din China. HNA a anunţat de anul trecut până acum deal-uri de peste 25 de miliarde de dolari.

Printre ceilalţi acţionari majori ai conglomeratului se numără Hainan Provice Cihang Foundation, care deţine 22,75% din acţiuni, urmat de Cheng Feng şi Wang Jian, co-fondatorii gigantului de investiţii, cu câte 14,98% fiecare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare