SE TERMINĂ EPOCA MALL-URILOR? Un sfert din cele SUA se vor închide

O predicție-șoc a One Bank spune că în următorii 5 ani nu mai puțin de un sfert din mall-urile americane se vor închide în următorii 5 ani. Cum în SUA retailerii au anunțat că vor închide numai în acest an 8.640 de puncte de vânzare, în condițiile expansiunii comerțului online, mall-urile fac investiții importante pentru a reconfigura în spații de agrement magazinele părăsite, scrie Profit.

Vânzările Amazon.com au urcat de aproape 10 ori în perioada post-criză, la 135,99 miliarde dolari în 2016, față de numai 14,84 miliarde dolari pe vârful precedentului „boom” economic din anul 2007. Este simptomatic pentru avansul comerțului online în piața retail, care pune la încercare nu numai retailerii tradiționali, dar și dezvoltările imobiliare care îi găzduiesc. Un reportaj Bloomberg pune în evidență dificultățile cu care se confruntă mall-urile pe măsură ce tot mai multe magazine sunt evacuate de comercianți. Proprietarul Newgate Mall din orașul Ogden, statul Utah, va investi 500.000 de dolari în renovarea zonei de restaurante rămasă demodată a complexului comercial, într-o încercare de a-i ademeni pe proprietarii de restaurante și cumpărătorii care vor să mănânce.

Pentru anul 2017 au fost anunțate închideri ale 8.640 de puncte de vânzare ale companiilor de retail, potrivit datelor agregate de Credit Suisse și preluate de Zero Hedge, cu cei mai grăbiți să evacueze firmele Payless și Rado Shack, având în plan abandonarea a 800 de spații comerciale și respectiv 550 de magazine. Este cel mai ridicat ritm de până acum. Precedentul record, din anul șocului financiar 2008 abia era de 6.200 de puncte de vânzări închise. Brokerul imobiliar Cushman & Wakefield Inc. anticipează încă un nou record anul viitor, de 13.000 de magazine care vor trage definitiv oblonul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare