Organizația Mondială a Sănătății anunță că antibioticele contra gonoreei nu vor mai avea efect

Cel puțin trei persoane, la nivel mondial, sunt infectate cu tulpini complet netratabile ale unei ”superbacterii” care produce gonoree și care este posibil să se răspândească la alte persoane prin contact sexual, potrivit unui avertisment emis vineri de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), citat de Reuters.

Ținând cont de detaliile studiilor care demonstrează o ”situație foarte gravă” cu privire la formele foarte rezistente la medicamente a bolii cu transmitere sexuală, experții OMS au anunțat că nu este decât ”o chestiune de timp” până când antibioticele folosite în ultimă instanță împotriva gonoreei să nu mai aibă niciun efect.

”Gonoreea este o bacterie foarte inteligentă”, a declarat Teodora Wi, specialistă în reproducție umană la agenția din cadrul Organizației Națiunilor Unite, cu sediul la Geneva. ”De câte ori este introdus un nou tip de antibiotic pentru tratarea ei, această bacterie dezvoltă o rezistență la acesta”, a completat ea.

OMS estimează că 78 de milioane de persoane sunt infectate în fiecare an cu gonoree, o boală cu transmitere sexuală care poate afecta organele genitale, rectul și gâtul.

Infecția, care în multe cazuri nu prezintă simptome, poate provoca boală inflamatorie pelvină, sarcină ectopică și infertilitate și poate crește riscul de contactare a virusului HIV.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare