Fotbaliştii saudiţi au refuzat să ţină momentul de reculegere pentru victimele de la Londra, înaintea meciului cu Australia

Fotbaliştii din echipa naţională a Arabiei Saudite au refuzat, joi, înaintea meciului cu Australia, din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2018, să ţină un moment de reculegere în memoria victimelor atacului de sâmbătă, de pe London Bridge şi Borough Market, relatează Daily Mail conform Mediafax.

Într-o fotografie publicată de către publicaţia amintită se observă jucătorii australieni aliniaţi la mijlocul terenului, pentru minutul de reculegere, în timp ce saudiţii ignoră această acţiune şi se pregătesc pentru startul partidei. La rândul lor, în momentul respectiv, rezervele reprezentativei Arabiei Saudite nu s-au ridicat în picioare, aşa cum se obişnuieşte.

Gestul naţionalei din Arabia Saudită i-a nemulţumit pe fanii australieni, care cer socoteală pe reţelele de socializare. În schimb, suporterii din Arabia Saudită susţin că în cultura musulmană nu se obişnuieşte să se ţină momente de regulegere pentru a omagia persoanele decedate.

Echipa naţională de fotbal a Australiei a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, reprezentativa similară din Arabia Saudită, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din Rusia 2018.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare