Poliția britanică a eliberat toți suspecții din atacurile din Londra

Poliția britanică a eliberat luni zece persoane reținute duminică, după atentatul de la Podul Londrei, transmite Reuters. Ceilalți doi suspecți arestați fuseseră deja eliberați.

Poliția metropolitană a anunțat în același comunicat că specialiștii colaborează cu familiile și medicul legist pentru identificarea celor uciși în atacul terorist.

Sâmbătă noaptea, trei teroriști au intrat cu un autovehicul în pietonii de pe Podul Londrei, apoi au condus până la o piață din apropiere, unde au coborât înarmați cu cuțite și au început să înjunghie trecătorii. După câteva minute — opt minute de la primul apel, potrivit forțelor antiteroriste — cei trei au fost uciși de gloanțele poliției. Atentatul, al treilea comis de islamiști în ultimele trei luni în Regatul Unit, s-a soldat cu șapte morți și zeci de răniți.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare