VIDEO/ Un avocat acuză lichidarea unui investigator SIPA

Avocatul Maria Vasii a făcut dezvăluiri România TV despre cum a fost lichidat unul dintre investigatorii SIPA. Mai mult, susţine ea, bărbatul avea o funcţie importantă şi la momentul morţii sale suspecte ar fi avut asupra lui mai multe dosare din arhiva SIPA.

„A mai existat o investigaţie SIPA cu o persoană a cărei identitate o cunosc. Este foarte ciudat să vă spun că ulterior unei a două întâlniri cu un reprezentant SIPA, deşi era o întâlnire de-o importanţă mare, pentru că am primit ulterior raportul pentru a primi şi confirmarea ca judecător. Vreau să vă spun că importanţa acestor date din arhiva SIPA poate a condus şi la pierderea unor vieţi. Domnul care m-a investigat a două oară avea funcţie foarte importantă. Îi cunosc familia, în familia sa sunt doi magistraţi. În 1995-1996 eu am făcut parte dintr-o delegaţie şi am participat la un congres internaţional al magistraţilor în SUA. Înainte de a pleca l-am întâlnit pe acest domn în privat. Am aflat de la el că urma să plece într-o delegaţie în noiembrie cu cei de la Curtea de Apel. După ce m-am întors în România am dorit să îl întâlnesc înainte de a pleca dânsul. Nu am reuşit. După aceea am aflat că i s-a revocat ordinul de delegare pentru SUA şi în acea perioada de timp a murit într-un accident de maşină suspect. Au fost mişcări foarte importante pentru recuperarea genţii pe care o avea asupra sa cu datele respective, respectiv dosare SIPA. Sigur că am pus în legătură dispariţia să cu activitateea pe care o desfăşura„, a declarat Maria Vasii, la România TV.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare