SCANDALUL TRUMP-RUSIA/ Președintele american: Am dreptul absolut să împărtășesc informații cu Rusia

Președintele american Donald Trump a dat asigurări marți că are ”dreptul absolut” să împărtășească informații cu Rusia, în legătură cu ”terorismul”, ”securitatea zborurilor” sau din ”motive umanitare”, transmit agențiile internaționale de presă.

„Ca președinte, am vrut să împărtășesc (informații — n.r.) cu Rusia (în cadrul unei întâlniri programate și deschise la Casa Albă), și am dreptul absolut să fac asta, în legătură cu fapte precum terorismul și securitatea zborurilor” sau din ”motive umanitare”, a scris Trump pe Twitter, ca reacție la relatări din presa americană conform cărora i-ar fi dezvăluit informații clasificate șefului diplomației ruse Serghei Lavrov, în timpul vizitei acestuia de săptămâna trecută la Washington.

„În plus, am vrut ca Rusia să își intensifice semnificativ lupta împotriva ISIS (Statul Islamic — n.r.) și a terorismului”, a mai precizat Trump pe Twitter.

Anterior, Casa Albă a negat că Trump a împărtășit informații clasificate despre gruparea teroristă Statul Islamic în timpul întâlnirii sale cu Lavrov și cu ambasadorul rus în SUA, Serghei Kisliak.

La rândul său, Ministerul rus de Externe a negat marți informațiile. Astfel de relatări sunt ”un alt fals” al presei americane, a scris pe Facebook purtătoarea de cuvânt a ministerului, Maria Zaharova.

„Citiți ziarele americane? Nu ar trebui. Ați putea să le folosiți pentru altceva”, a spus ea, potrivit DPA.

Președintele american Donald Trump a dezvăluit informații cu grad înalt de clasificare șefului diplomației ruse și ambasadorului Rusiei în Statele Unite în cadrul recentei întâlniri de la Casa Albă, a scris luni cotidianul Washington Post.

Informațiile împărtășite de președintele american se refereau la gruparea Statul Islamic și fuseseră comunicate de către un partener al Statelor Unite care nu a autorizat Washingtonul să le transmită Moscovei, a precizat publicația menționată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare