Cel puțin 21 de morți într-o explozie lângă o biserică din Egipt înaintea vizitei Papei

O explozie a făcut cel puțin 21 morți duminică în apropierea unei biserici din orașul Tanta, în Delta Nilului, la nord de Cairo, potrivit mass-media de stat egiptene, informează Reuters și France Presse.

Explozia a făcut de asemenea patruzeci de răniți, în momentul când comunitatea creștină se pregătește să intre în Săptămâna Mare după sărbătoarea Floriilor în această duminică.

Un responsabil al serviciului de urgență al spitalului universitar din Tanta, unde au fost transferate victimele, a declarat pentru AFP că sunt mai mult de 20 de morți.

Explozia a avut loc cu puțin înainte de ora 10.00 în biserica Mar Girgis din Tanta, potrivit televiziunii de stat.

Nu a existat o revendicare imediată a responsabilității pentru această explozie și cauza ei nu era încă cunoscută.

Ea s-a produs la patru luni după un atentat ce a făcut treizeci de morți într-o biserică coptă din Cairo.

Explozia a avut loc de asemenea înaintea unei vizite a papei Francisc programată pentru 28 și 29 aprilie în Egipt, în timp ce filiala locală a grupării jihadiste Stat Islamic a chemat la acțiuni împotriva creștinilor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare