ALȚII POT: Ungaria vrea ca în 2026 să dea 2% din PIB pentru bugetul apărării

Obiectivul Budapestei este ca până în 2026 să ajungă să aloce domeniului apărării cel puțin 2% din PIB, dar ținând cont de noile planuri bugetare el ar putea fi atins chiar până în 2022, a declarat joi ministrul apărării ungar Istvan Simicsko, într-o conferință de presă la Budapesta, transmite agenția de presă maghiară MTI.

Oficialul ungar, care a participat la Seminarul privind transformarea NATO, găzduit de Budapesta, a spus că țara sa este un membru angajat al NATO, care participă la elaborarea securității colective a Alianței.

Simicsko a adăugat că apărarea contra atacurilor cibernetice este o provocare majoră pentru Ungaria și, în această privință, a anunțat intenția Budapestei de a crea un centru specializat în cadrul serviciilor de securitate națională.

El și-a exprimat compasiunea cu familiile victimelor atacului terorist comis miercuri la Londra și soldat cu patru morți și circa 40 de răniți, subliniind importanța dezvoltării mecanismelor de apărare ale NATO, ale Uniunii Europene și ale statelor în mod individual.

În opinia lui Simicsko, afluxul de migranți către Europa constituie o primă ocazie pentru teroriști de a ajunge în UE și în acest sens eforturile pentru oprirea acestora trebuie să se concentreze pe zonele de conflict.

Rose Gottemoeller, secretar general adjunct al NATO, a salutat intenția Ungariei, pe care a numit-o un membru important al organizației, care a participat, printre altele, la misiunile din Afganistan, Kosovo și Irak.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare