Germania avertizează China să nu mai investească în Europa de Est

Prin ambasadorul său în China, Germania a lăsat să se înţeleagă că este îngrijorată de creşterea influenţei pe care această supereconomie asiatică şi-o cumpără sau şi-o construieşte în Europa de Est şi de Sud, scrie Ziarul Financiar.

Mai mulţi oficiali europeni au sugerat în ultima vreme că Germania şi chiar UE s-ar putea orienta către China dacă SUA ridică bariere comerciale, aşa cum a promis preşedintele Donald Trump.

„Din perspectiva noastră, stabilirea unor reţele paralele cum ar fi China şi Europa de Est sau China şi Europa de Sud reprezintă ceva nepotrivit cu angajamentul pentru o UE puternică şi coerentă“, a declarat într-un interviu recent pentru South China Morning Post ambasadorul german Michael Clauss.

Este un lucru rar pentru Germania să-şi exprime public neliniştea în legătură cu prezenţa tot mai puternică a Chinei în Europa de Sud şi de Est.

Comentariile diplomatului sunt însoţite de un avertisment trimis Chinei de la Bruxelles: Comisia Europeană (CE) in­vestighează proiectul de cale ferată de mare viteză Belgrad – Budapesta finanţat de China, important pentru latura europeană a iniţiativei comerciale chinezeşti de 800 de miliarde de dolari „Noul Drum al Mătăsii“ sau „One Belt and One Road“ (OBOR).

Oficiali europeni au declarat pentru Financial Times că în această investigaţie este evaluată viabilitatea financiară a căii ferate de 2,89 miliarde de dolari şi se cercetează dacă contractul respectă legea europeană care cere ca pentru proiectele mari de transport să fie organizate licitaţii publice.

Investiţiile directe străine ale Chinei în Europa au crescut anul trecut cu 90%, la 46 de miliarde de dolari. În Germania, tranzacţiile chinezeşti au crescut de zece ori, la 12,1 miliarde de dolari.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare