Anchetă la metrou vizând spațiile comerciale controlate de sindicatul condus de fostul parlamentar Ion Rădoi

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română şi specialişti ai ISU Bucureşti-Ilfov efectuează o acţiune comună de verificare a tuturor spaţiilor comerciale aflate în staţiile de metrou, transmite Radio România Actualități.

Poliţiştii vor verifica modul în care societăţile comerciale care activează în aceste spaţii au obţinut dreptul de folosinţă asupra lor, se arata intr-un comunicat al Politiei Romane. În cauză se efectuează cercetări cu privire la presupuse infracţiuni de abuz în serviciu, în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Potrivit unor surse judiciare  în acest dosar sunt vizate compania Metrorex şi SINDOMET.

Sindomet Servcom SRLeste firma deținută de Uniunea Sindicatelor Libere din Metrou (USLM) și condusă de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare