PSD vrea să organizeze referendumuri pe tema familiei şi a eliminării imunităţii, inclusiv pentru preşedinte

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, luni seara, în cadrul unei emisiuni la România TV, că social-democraţii intenţionează să organizeze, în această primăvară, două referendumuri pe tema familiei formată dintr-un bărbat şi o femeie şi despre eliminarea imunităţii, inclusiv pentru preşedintele României.

„Noi avem în minte alte două referendumuri pe care le vom declanşa. Este un referendum pe care ne-am angajat să-l declanşăm cu tema «familia». S-au strâns peste 3 milioane de semnături şi este o temă de interes major, care ţine de substanţa societăţii noastre. Iar a doua temă, eu am spus-o de un an şi jumătate în spaţiul public şi o spun în continuare, chiar dacă unii colegi de-ai mei s-au supărat la vremea respectivă, un referendum privind regimul imunităţilor din România. Eu am spus-o mereu şi susţin în continuare: nu sunt de acord cu imunitatea parlamentară, dar nici cu cea a preşedintelui”, a afirmat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a ţinut să precizeze că în refrendumul pe care PSD doreşte să îl organizeze este vorba despre „imunităţile tuturor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare