Agence France Presse despre protestul din București

Agenția France Presse relatează duminică despre protestul de la București, sub titlul „Peste 10.000 de români, inclusiv președintele, împotriva unui proiect de grațiere”, transmite Agerpres.

În continuare, traducerea integrală a știrii AFP.

„Peste 10.000 de români, printre care și președintele Klaus Iohannis, au ieșit în stradă duminică pentru a protesta împotriva unui decret care ar permite unor politicieni să scape de urmărirea penală, a constatat AFP.

„Oameni politici cu probleme penale vor să schimbe legislația (…) și să slăbească statul de drept”, a declarat dl. Iohannis în mijlocul manifestanților adunați la București.

„Este inadmisibil să se schimbe legislația și zeci, chiar sute de politicieni să fie albiți”, s-a indignat el. (nota redacției Agerpres: AFP nu oferă traducerea exactă a frazelor complete ale președintelui, așa cum au fost ele înregistrate și redate inclusiv de Agerpres).

Guvernul social-democrat al lui Sorin Grindeanu a publicat miercuri două decrete (n. red. Agerpres: ordonanțe) de urgență în virtutea cărora circa 2.500 de deținuți care ispășesc pedepse de până la cinci ani închisoare ar fi grațiați, în timp ce mai multe infracțiuni ar fi decriminalizate.

„De ce vor să treacă textele acestea acum, dacă nu ca să salveze niște oameni politici anchetați sau deja condamnați? Trebuie opriți”, a declarat AFP o manifestantă, Liana Dumitrescu, în vârstă de 74 de ani.

Ea a menționat cazul șefului social-democraților, Liviu Dragnea, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă electorală și acuzat de abuz în serviciu într-un dosar legat de locuri de muncă fictive, care ar putea figura printre beneficiari.

Protestatarii s-au adunat în Piața Universității, înainte de a se deplasa în fața sediului guvernului, scandând „Demisia” și „Democrație, nu amnistie”.

Președintele de centru-dreapta a participat miercuri la ședința de guvern pentru a împiedica adoptarea celor două texte, care nu fuseseră discutate în prealabil cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), așa cum prevede legea.

Ministrul justiției, Florin Iordache, a justificat cele două proiecte, care după părerea sa ar permite decongestionarea închisorilor.

Dar CSM, procurorul general Augustin Lazăr, șefa Parchetului Anticorupție (DNA) Laura Codruța Kovesi, președinta Înalte Curți de Casație și Justiție Cristina Tarcea, precum și numeroase organizații neguvernamentale au denunțat la unison cele două proiecte.

Comisia Europeană, care urmărește îndeaproape reforma justiției în România, avertizase în raportul său anual din 2015 asupra oricărui proiect de lege care ar avea ca efect ‘albirea unor indivizi condamnați pentru delicte de corupție’ „, notează în încheiere AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare