Cazul The Sun-Kinder-Carei nu se confirmă

Procurorii DIICOT vor clasa dosarul familiei din orașul Carei care și-ar fi pus copiii să asambleze ouă de jucărie Kinder, după ce anchetatorii au stabilit că minorii nu au fost exploatați de către părinți, transmite Agerpres.

Oficiali ai DIICOT au anunțat marți că, din verificările efectuate de asistenții sociali, nu a reieșit faptul că minorii au fost exploatați prin muncă de către părinți, așa cum relatau jurnaliștii de la ziarul britanic „The Sun”.

Declarațiile date de copii, lipsa absențelor de la școală, precum și alte probe i-au determinat pe procurori să tragă concluzia că în acest caz nu a fost săvârșită nicio faptă penală, astfel încât dosarul va fi clasat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori.

În luna noiembrie, procurorii au deschis acest dosar în legătură cu aspectele semnalate în ziarul britanic „The Sun” despre situația unei familii din orașul Carei, care și-ar fi pus copiii la muncă și câte 13 ore pe zi la asamblarea unor ouă de jucărie Kinder.

În reportajul respectiv apărea o familie de români formată din mama, tatăl, fiul în vârstă de 11 ani și fiica de 6 ani, care asamblau ouă de jucărie Kinder. Jurnaliștii britanici vorbeau în reportaj de „sclavii minori” din România plătiți cu 20 de lei pentru 1.000 de ouă cu surprize. Jucăriile erau trimise la o fabrică din Carei, după care ajungeau în Ungaria, unde erau învelite în ciocolată.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare