Trei foşti pedelişti preiau conducerea PNL

Raluca Turcan este varianta agreată de liderii organizaţiilor judeţene ale PNL reuniţi luni seara la sediul central din Bucureşti pentru a prelua şefia interimară a formaţiunii în locul Alinei Gorghiu, echipa urmând să fie completată de persoane precum Mircea Hava, posibil în calitate de secretar general, şi Daniel Buda.

Opţiunea Raluca Turcan preşedinte interimar la PNL a apărut ca urmare a faptului că organizaţia de Sibiu pe care aceasta o conduce a obţinut cel mai mare scor, peste 39%, la alegerile parlamentare de duminică.

Din echipa interimară de conducere a PNL până la congresul de anul viitor ar urma să facă parte şi Mircea Hava, liderul de la Alba, care ar putea prelua funcţia de secretar general interimar în locul lui Ilie Bolojan.

Un alt nume care s-ar putea regăsi în echipa interimară de conducere a PNL este europarlamentarul Daniel Buda de la Cluj. El deţine în prezent funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL, numit după demisia lui Vasile Blaga de la conducerea partidului.

Conducerea interimară ar urma să aibă aproximativ 20 de persoane, în principal liderii organizaţiilor judeţene care au obţinut rezultate peste media partidului la alegerile parlamentare.

Dezbaterile celor prezenţi la şedinţa de luni seară au durat aproape trei ore şi au existat două curente de opinie: lideri judeţeni care au propus ca Alina Gorghiu şi actuala echipă demisionară să asigure interimatul până la congres şi alţii care au propus o echipă nouă.

Concluziile desprinse din şedinţa cu liderii organizaţiilor judeţene vor fi dezbătute şi marţi în cadrul Biroului Politic Naţional, forul care va lua şi decizia finală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare