UE amenință România pe legea cu 51%, produse românești la raft

România riscă o procedură de infringement, dacă nu va modifica prevederea din Legea privind comercializarea produselor alimentare, potrivit căreia marile magazine sunt obligate să expună la raft, în proporție de 51%, produse românești provenite de pe lanțul scurt, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„Recent a venit de la Comisia Europeană o atenționare de infringement pe prevederea legată de procentul de 51% produse românești provenite de pe lanțul scurt, inclusă în Legea 150/2016 ce modifică și completează Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. În mod normal, există două soluții: să renunțăm la acest procent de 51% sau să mai tergiversăm o perioadă”, a afirmat Irimescu.

Acesta a spus că, deocamdată, nu știe în ce constă efectiv penalizarea pe care ar trebui să o plătească România, dacă nu se va alinia legislației europene.

„Nu știu acum în ce constă penalizarea, mi-e greu să spun, dar, probabil, soluția este să ne aliniem din punct de vedere al legislației. În momentul de față analizăm”, a subliniat ministrul Agriculturii.

Potrivit articolului din Legea 150/2016, „comerciantul persoană juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare pentru produse alimentare are obligația ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produse lactate și de panificație, să achiziționeze aceste produse în proporție de cel puțin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanțul alimentar scurt, așa cum este definit în conformitate cu legislația în vigoare”.

Proiectul de Lege privind comercializarea produselor alimentare, potrivit căruia magazinele mari vor fi obligate să expună la raft 51% produse românești provenite de pe lanțul scurt, a fost aprobat la începutul lunii iunie de Camera Deputaților, ca for decizional, iar în luna iulie a fost promulgat de președintele Klaus Iohannis. Legea urmează să intre în vigoare la începutul lunii ianuarie 2017, iar Ministerul Agriculturii trebuie să emită până atunci normele metodologice de aplicare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare