#PRESIDENTIELLE: Marine Le Pen, prima șansă la Elysee, conform sondajelor

Liderul Frontului Naţional, Marine Le Pen, este creditat cu prima şansă la preşedinţia Franţei, conform ultimului sondaj privind intenţia de vot la prezidenţialele din primăvară, potrivit The Independent.

Liderul extremei drepte franceze l-a devansat pe Nicolas Sarkozy cu opt procente, având 29% din intenţia de vot şi cu 15 procente mai mult decât candidatul stangii, Jean-Luc Mélenchon, potrivit sondajului Ipsos, relatează Gândul.
Deşi Alain Juppe rămâne favorit la preluarea preşedinţiei Franţei, ultimele rezultate ale sondajelor nu fac decât să confirme ascensiunea discursului populist la nivel global, care o avantajează pe Marine Le Pen în cursa pentru Elysee, în contextul votului pentru Brexit şi victoriei lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din SUA.
„Dacă Trump este posibil, atunci orice este posibil. Nimic, de acum înainte, nu va fi de neanticipat. Nu cred că Le Pen va câştiga, dar nu este imposibil, şi asta parţial din cauza faptului că oamenii şi-au pierdut interesul pentru politică şi s-au concentrat pe personalitatea candidaţilor. Cetăţenii parcă ascultă din ce în ce mai puţin şi par din ce în ce mai puţin îngrijoraţi dacă afirmaţiile candidaţilor sunt adevărate sau nu. Sunt mult mai atenţi la prestaţia candidaţilor, la modul teatral în care îşi expun ideile. După cum bine ştim, un fascist poate avea o prestanţă foarte bună”, a declarat, pentru The Telegraph, filosoful Bernard-Henri Levy.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare