Fostul mare fotbalist Daniel Prodan a murit

Daniel DIDI PRODAN A MURIT în urmă cu câteva ore ca urmare a unui infarct, a anunțat pe facebook jurnalistul Dorin Chioțea.

Daniel Prodan a fost unul din fotbaliștii emblemă ai generației de aur.

Tragedia s-a petrecut în casa din Voluntari a fostului mare fundaș tricolor. Colapsul s-a petrecut sub ochii soției sale, Licinia, care la 19.57 a anunțat Salvarea. Directorul SABIF, Alis Grasu, mi-a confirmat că „În 14 minute a ajuns la dânsul primul echipaj. Foarte rapid a venit și al doilea. Ambele mașini au dotari de ultimă generație și medici urgentiști experimentați, au încercat să-l resusciteze timp de trei ore. S-a încercat tot ce este posibil, din păcate inima sa a cedat”.Dumnezeu să îl odihnească!, a mai scris Chioțea.

UPDATE: CHIOȚEA REVINE CU NOI DETALII:

De patru ori a fost resuscitat Didi Prodan în prima oră de intervenție a medicilor. De tot atâtea ori i-a fost repornită inima, în pusee de câte 10 secunde (de trei ori), apoi de 20 de secunde (ultima dată).
Pentru încă două ore după instalarea asistolei (stopul cardiac) au continuat eforturile de resuscitare. Abia la final cele două echipaje au aflat numele pacientului, de la niște prieteni de familie.

Atacul de cord a survenit la foarte puțin timp după ce soția sa a venit de la serviciu. După ce s-au îmbrățișat, cei doi s-au decis să pună masa, iar imediat ce s-a ridicat de pe canapeaua unde viziona un program TV Didi s-a prăbușit sub privirile Liciniei și ale fiului său de 16 ani, Răzvan, fotbalist la Atletico Regal București.

Corpul lui fostului internațional a fost ridicat de medicii legiști pentru autopsie. Poliția a ajuns, de asemenea, la locuința din Pipera/ str Erou Iancu Nicolae a fostului internațional, unde oamenii s-au adunat la poartă pentru a depune flori și a aprinde lumânări.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare