PROIECT CONSTITUȚIONAL: Erdogan va putea guverna până în 2029

Preşedintele Recep Erdogan va avea posibilitatea de a guverna Turcia până în anul 2029 şi va beneficia de puteri executive extinse, potrivit propunerilor de modificare a Constituţiei formulate de parlamentarii partidului de guvernământ AK, au declarat oficialii turci pentru Reuters.

Erdogan şi susţinătorii săi argumentează că Turcia are nevoie de o conducere puternică asigurată de o preşedinţie executivă, similară sistemului prezidenţial din Statele Unite sau Franţa, pentru a evita coaliţiile guvernamentale fragile care au frânat dezvoltarea ţării.

Pe de altă parte, oponenţii lui Erdogan spun că modificarea Consituţiei ar putea duce la creşterea autoritarismului într-o ţară deja criticată pentru problemele din ce în ce mai mari în ceea ce priveşte respectarea drepturilor şi libertăţilor, în special ca urmare a epurărilor după tentativa de lovitură de stat din luna iulie.

Partidul AK, fondat de Erdogan în urmă cu un deceniu şi jumătate, doreşte să organizeze, în primăvara anului viitor, un referendum pe această temă şi caută să obţină sprijinul opoziţiei pentru a asigura sprijinul parlamentar necesar aprobării referendumului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare