The New York Times anunță descoperiri în Marea Neagră: Un veritabil „cimitir” de epave antice

Specialiştii români şi bulgari au localizat mai multe epave ale unor avioane, nave militare şi submarine scufundate în adâncuri. Peste 40 de epave antice, care datează din epoca bizantină şi a Imperiului Otoman, au fost descoperite pe fundul Mării Negre în cadrul misiunii ştiinţifice internaţionale Maritime Archeology Project, potrivit New York Times.

Cercetătorii care participă la acest proiect ştiinţific spun că nu se aşteptau la o astfel de descoperire. Oamenii de ştiinţă explorau fundul Mării Negre, la o adâncime de peste 1.800 de metri, pentru a studia evoluţia nivelului apei mării, în momentul în care au găsit din întâmplare un veritabil „cimitir” de epave antice.

Peste 40 de nave, datând din epoca Imperiului Bizantin şi a Imperiului Otoman, au fost astfel descoperite.

blackseamap1

„Epavele sunt pentru noi un adevărat bonus, dar ele reprezintă în acelaşi timp descoperiri fascinante”, a spus profesorul Jon Adams, coordonatorul expediţiei.

„Folosind cele mai noi tehnici de înregistrare 3D pentru structurile submarine, am putut să obţinem imagini captivante, fără să perturbăm fundul marin. Am făcut mii de fotografii şi înregistrări video de înaltă rezoluţie cu fiecare epavă în parte. Un program informatic calculează poziţiile pentru milioane de puncte în spaţiu, în 3D, permiţându-ne să reconstruim navele în întregime”, a adăugat acelaşi profesor.

Unele dintre aceste epave sunt atât de bine conservate, încât mai pot fi încă admirate cârmele lor cu decoraţiuni fine, şi chiar corzi.

blackseamap3

Mai multe epave datează din timpul Imperiului Otoman, în timp ce altele, mult mai vechi, ar putea data din epoca Imperiului Bizantin. Profesorul Adams a avansat ipoteza potrivit căreia cele mai multe dintre aceste ambarcaţiuni erau nave comerciale, nu vase de luptă, care s-au scufundat din cauza unor furtuni puternice.

Până acum nu s-au mai găsit epave care să fie păstrate atât de bine ca acestea, inclusiv obiectele din interiorul navelor ar putea fi intacte, conform experților.

Marea Neagră a atras atenția arheologilor pentru că în adâncuri lipsește oxigenul, fapt care permite păstrarea epavelor cât mai bine.

blackseamap

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare