Victoria lui Trump provoacă creșteri pe bursele din Rusia

În contradicție cu tendința globală, piețele financiare rusești au crescut miercuri după anunțul privind câștigarea alegerilor prezidențiale din SUA de către Donald Trump, partizan al îmbunătățirii relațiilor cu Rusia, transmite AFP.

În jurul orei 09:00 GMT, indicele RTS al Bursei de la Moscova înregistra o creștere de 1,24% în timp ce indicele Micex înregistra un avans de 1,42%. De asemenea, rubla s-a stabilizat în raport cu moneda americană, un dolar fiind cotat la 63,86 ruble, și a scăzut ușor în raport cu moneda europeană, un euro fiind cotat la 70,93 ruble.

„Rusia este poate piața emergentă considerată drept cea care va beneficia cel mai mult de pe urma unei președinții a lui Trump, în speranța că acesta ar putea relaxa în 2017 sancțiunile care vizează Rusia”, susține Charles Robertson, economistul băncii Renaissance Capital.

Anterior, Moscova a fost acuzată în SUA că favorizează candidatul republican la alegerile prezidențiale, care a avut chiar o serie de declarații laudative la adresa președintelui rus Vladimir Putin și a pledat pentru îmbunătățirea relațiilor cu Rusia, afectate de dosarul sirian și cel ucrainean.

Vladimir Putin a fost unul din primii șefi de stat care l-a felicitat pe Donald Trump. Într-o telegramă, Putin i-a spus lui Trump că dialogul dintre Moscova și Washington trebuie să servească intereselor ambelor țări și și-a exprimat speranța într-o bună conlucrare în ceea ce privește relansarea relațiilor dintre Rusia și SUA. Președintele rus și-a exprimat de asemenea încrederea că un „dialog constructiv între Washington și Moscova, bazat pe principiile egalității, respectului reciproc și luării în considerare a poziției fiecărei părți, este în interesul popoarelor țărilor noastre și al întregii comunități internaționale”.

Relațiile dintre Rusia și SUA trec la ora actuală prin cea mai gravă criză de la încheierea Războiului rece, ca urmare a rolului Moscovei în criza din Ucraina, precum și a divergențelor legate de implementarea scutului american antirachetă în Europa și a politicii revizioniste ruse.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare