Episcopul de Bălţi şi Făleşti a numit-o ”stearpă” pe Maia Sandu şi i-a îndemnat pe creştini să voteze cu Dodon

Episcopul Marchel de Bălţi şi Făleşti a atacat-o dur într-o conferinţă de presă pe proeuropeana Maia Sandu, susţinând că atitudinea acesteia ”faţă de moralitatea creştină, faţa de curăţenia sufletească, faţă de tot ce este sfânt pare să fie abătută mult de la axa normalităţii”. De asemenea, episcopul moldovean a atacat-o pe candidata dreptei pentru că nu are copii şi este o femeie stearpă, îndemnându-i pe creştini să voteze cu un om moral sănătos precum este socialistul Igor Dodon, scriu Ziarul Naţional şi Independent.

Episcopul de Bălţi şi Făleşti este cunoscut pentru rolul jucat în avangarda cauzei antieuropene în societatea moldovenească, fiind numit în funcţie de Patriarhia de la Moscova.

Marchel a atacat-o pe prezidenţiabila proeuropeană că ”nu are familie şi copii” şi că ar fi o femeie ”stearpă”.

”Rodul activităţii mele, a dumitale, trebuie să se soldeze cu un… rezultat. Aşa cum nu găsim rodul stăruinţelor ei, am zis că e un bob stero. Lumea zice că ea nu va închide biserici pentru că ea se duce la biserici. Eu nu am văzut-o”, a explicat episcopul de Bălţi şi Făleşti.

Episcopul Marchel a susţinut că nu se amestecă în politică, nu influenţează deciziile politice, dar are rolul de a le explica oamenilor cine poate să promoveze valorile morale sănătoase şi cine le încalcă. Acesta a numit-o pe Maia Sandu un ”pericol pentru Biserică”.

Liderul bisericesc a insistat că vrea să orienteze creştinii, să le spună ce este un drept moral-creştinesc, iar în acest sens prezidenţiabila proeuropeană a jucat un rol în introducearea în biblioteci a enciclopediei ”Viaţa sexuală”.

”Această carte păcătoasă conţine fotografii spurcate”, a precizat episcopul de Bălţi şi Făleşti.

Episcopul Marchel a acuzat-o pe Maia Sandu că a interzis rugăciunea la festivitatea de început de an şcolar şi s-a arătat nedumerit de faptul că pe fosta ministră este deranjată de agheasmă.

Acesta i-a îndemant pe alegătorii creştini să voteze cu Igor Dodon.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare