Juncker: UE trebuie să fie „intransigentă” față de „manevrele” britanice privind condițiile Brexitului

Uniunea Europeană trebuie să fie „intransigentă” față de „manevrele” britanice privind condițiile Brexitului, a afirmat vineri președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în contextul în care tensiunile par să se amplifice în privința negocierilor privind ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar, relatează AFP.

‘Nu poți sta cu un picior afară și cu unul înăuntru. (…) Asupra acestui punct trebuie să fim intransigenți. Văd manevrele’ care se fac, a spus Juncker la finalul unei discuții la Paris cu prim-ministrul francez Manuel Valls.

‘Nu vom negocia înainte de a primi scrisoarea de adio a guvernului britanic’, a subliniat președintele Comisiei.

‘Trebuie să fie evident că, dacă Marea Britanie vrea acces liber la piața internă, trebuie ca toate regulile și ca toate libertățile care reglementează piața internă să fie respectate’, a adăugat el.

‘Marea Britanie, guvernul ei, mediile care îi sunt apropiate, sunt deja pe cale să le explice industriașilor de pe continent că va trebui totuși ca relațiile să fie cât mai amiabile posibil’, a spus șeful executivului comunitar.

Dar ‘nu ar trebui ca sectoare întregi din industria europeană să se angajeze în convorbiri secrete, în camere ascunse, cu perdelele trase, cu trimiși ai guvernului britanic’, a mai spus Jean-Claude Juncker.

‘Dacă începem să deșirăm piața internă’ în funcție de ‘bunul plac al unui stat care a decis să părăsească UE’, atunci ‘începem sfârșitul Europei’, a avertizat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare