#Brexitul se discută joi

Premierul britanic Theresa May se va întâlni joi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, pentru discuţii cu privire la ieşirea Marii Britanii din UE, a declarat purtătoarea de cuvânt a premierului, notează Reuters online.

Aceasta va fi prima întâlnire bilaterală a celor doi oficiali de când Theresa May a preluat funcţia de premier al Marii Britanii, în luna iulie, după demisia lui David Cameron.

„Va fi o oportunitate de a discuta despre procesul de ieşire din Uniunea Europeană, despre cum vedem lunile următoare”, a declarat purtătoarea de cuvânt.

Tusk şi May ar urma să mai discute şi despre alte chestiuni aflate pe agenda întâlnirii liderilor UE din octombrie, printre care problema migraţia, comerţ şi situaţia din Ucraina.

Theresa May a declarat că Marea Britanie va continua să-şi îndeplinească rolul în cadrul Uniunii Europene până la finalul procesului de separare de Blocul comunitar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare