Vicepremierul irakian al petrolului a ascuns șpaga de 85 milioane de dolari in gropi de 4 metri adâncime

Justiția irakiană a anunțat marți confiscarea a peste 85 de milioane de dolari bani cash, într-un caz de corupție în care este implicat viceministrul petrolului, relatează AFP.

Acest oficial, Adnan al-Joumaili, responsabil cu gestionarea sectorului rafinării petrolului, a fost arestat luna trecută în provincia Salaheddine, în nordul Irakului.

O parte din banii găsiți erau ascunși în case, dar o altă parte erau în gropi săpate la circa patru metri adâncime, scoaterea lor de acolo necesitând echipamente specializate pentru excavare.

Autoritățile au confiscat anterior 70 de proprietăți și 21 de vehicule în ancheta care privește același caz.

Noul premier irakian, Ali al-Zaidi, a promis, la fel ca predecesorii săi, să facă o prioritate din lupta împotriva corupției endemice în țară de zeci de ani, fenomen la care se adaugă proasta administrare a statului, situație pe care de asemenea a promis să o îmbunătățească.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare