Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde prețul ”foarte atractiv” pe care îl plătește pentru gazul rusesc dacă se îndepărtează de integrarea cu Rusia, relatează Reuters.

Armenia este membră a unei uniuni economice conduse de Rusia și este puternic dependentă de Moscova pentru resurse energetice, dar în ultimii ani a încercat să dezvolte legături mai profunde cu Uniunea Europeană, inclusiv prin adoptarea, anul trecut, a unei legi care lansează procesul de aderare la blocul comunitar.

”Este un preț foarte, foarte atractiv și mai mult decât preferențial pentru gazul rusesc”, le-a spus Dimitri Peskov jurnaliștilor, întrebat fiind despre relațiile cu Armenia.

”Dar, bineînțeles, astfel de termeni nu sunt disponibili pentru participanții la alte cadre de integrare. Acolo structura de prețuri este în întregime diferită. Este bazată pe piață”, a adăugat el.

Ministrul de externe armean Ararat Mirzoian a declarat că Armenia nu are niciun interes să rupă legăturile politice și economice cu Rusia.

”Vrem și vom depune eforturi să menținem și să aprofundăm relațiile noastre normale”, le-a declarat el luni jurnaliștilor la Erevan, potrivit agenției ruse Interfax.

Legăturile dintre Rusia și Armenia – care găzduiește mai multe baze militare rusești – au devenit tot mai reci după ce Azarbaidjanul a recucerit cu forța regiunea Nagorno-Karabak în septembrie 2023 în pofida unei prezențe a trupelor ruse de menținere a păcii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Politicienii vor să subvenționeze criza energetică din buzunarele românilor

    Politicienii ignoră criza energetică, iar acum vor să o...

    Die Zeit: Alegerile din Serbia nu sunt o victorie pentru Europa

    Unii analiști internaționali sunt precauți după alegerile din Serbia....

    Ce e „Lista Studenților” care l-a învins pe Vučić? Un amalgam pro UE, dar și pro Rusia

    Formațiunea Lista Studenților, constituită în partid abia acum o...

    Rusia spune că Viktor Orbán ar putea ajunge viitorul secretar general al ONU

    Fostul prim-ministru ungar Viktor Orbán ar putea fi încă...

    Noul „bolnav” al Europei

    Franța a devenit noul „om bolnav al Europei” pe...

    Articole relationate

    Categorii populare